Stefana Miret despre schimbarea la romani: Ba se poate! Dar trebuie să pui mâna să faci şi tu!

Ștefana Mireț este președintele Asociației Manieres, un ONG din România care reușește de 5 ani să-i  învețe pe copii bunele maniere în societate. În prezent, Ștefana jonglează cu mai multe roluri, de mămică tânără, de profesoară, de  PR al Parcului și comunei Mogoșoaia, însa de fiecare dată dă dovadă de energie și pasiune în fiecare lucru pe care îl realizează.

 De ce Asociaţia Manieres şi care a fost primul pas pe care l-ai făcut pentru  aceasta inițiativă?

Dorința de a construi această asociație este direct legată de bunele maniere. Întotdeauna mi-am dorit să promovez bunele maniere pentru că, lucrând în zona de PR, am realizat cât de important este să le cunoști pentru a lega relații durabile. Informarea tinerilor din categoriile defavorizate cu privire la un comportament de urmat vine în sprijinul integrării acestora în societate deoarece mulți nu au de la cine să le învețe. Când le predai partea de salut şi cum să se comporte în diferite situații sunt ca nişte bureţi de informaţie şi preiau mult mai uşor tot ceea ce le spui şi  pun în  aplicare imediat. În urma succesului avut cu primele ateliere pentru copii și tineri susținute în parcuri am decis ca aceștia să constituie grupul nostru țintă; ei sunt ca nişte bucăţi de lut pe care poţi să le modelezi şi reacţionând prompt la tot ceea ce le prezinţi. Astfel le creezi un filtru prin care automat iau unele decizii.

Care au fost primele proiecte?

Au fost nişte proiecte făcute sub formă de grup informal, în Danemarca şi în Cehia, după care am făcut bunele maniere la mall, în decembrie 2010.  A fost primul proiect sub umbrela asociaţiei. Acolo am promovat bunele maniere şi am ajuns la nişte grupuri ţinta pe care în mod normal noi le vizam însă ele nu vin atât de mult spre noi: le-am predat cum să mănânce, cum să se îmbrace, am avut câte un specialist din fiecare domeniu. Am început iniţial la ONG Fest, cu ateliere de bune maniere  la care participau copiii, în parcul  IOR şi în parcul Herăstrău.

Ce proiecte de dată mai recentă aveţi?

Avem colaborări cu mai multe şcoli din Ilfov și Bucureşti. Mergem practic în orice şcoală  suntem chemaţi. De obicei susține atelierele în timpul orelor de dirigenție sau în cadrul Săptămânii Altfel. Atelierele sunt predate sub formă de piese de teatru sau jocuri de rol. O altă direcţie pentru noi o reprezintă proiectele pentru copii hipoacuzici cărora le predăm bunele maniere, le oferim susținerea materială de care au nevoie, iar acum dorim să îi integrăm în proiecte internaționale.

Care a fost reacţia profesorilor atunci când au auzit de atelierele Asociaţiei Maniers?

Unii profesori au reacţionat pozitiv, alţii voiau să ne folosească pentru a le fi mai uşor la ore. Din păcate, la noi (în România), bunele maniere sunt asociate cu restricții, în loc să ne gândim că bunele maniere ne ajută şi pun în valoare tot ce avem mai frumos.

Ce schimbări sau diferenţe ai observat la elevii cu care ai lucrat?

Sunt mult mai atenţi la comportamentul pe care îl au, dar şi la comportamentul celorlalţi, sunt mai intransigenţi cu prietenii lor şi din start comentează atunci când fac ceva greşit, au o plăcere în a spune „vezi că nu m-ai salutat corect”, sau „ dacă m-ai salutat aşa înseamnă că eşti destul de timid”. Pe cei care sunt din categorii defavorizate, i-am schimbat foarte mult în bine pentru că am avut mulţi voluntari dintre ei, mai ales din centrele de plasament şi atunci automat s-au dus în şcolile unde ei învaţă şi predau la rândul lor bunele maniere. Mi se pare extraordinar.

       Crezi că ar trebui să fie introdusă ca materie opţională în              şcoli?

Da, ar fi interesant să fie introdusă ca materie, însă predată cu ajutorul instrumentelor din educaţie non-formală; dacă vom ajunge iar la o materie standard după un manual care este plictisitor şi care le spune copiilor: „Nu face!”, probabil că vom beneficia de reversul medaliei.

Ştiind  că eşti şi profesor printre celelalte roluri pe care le realizezi în timpul tău foarte aglomerat, ce le-ai recomanda elevilor, părinţilor sau profesorilor? Ce anume ar putea să facă altfel?

Să-i vedem pe copii ca pe egalii noştri, ca pe nişte prieteni cărora le dăm informaţia mai departe, dar care ne dezvolta pe noi. Să nu mai mergem pe ideea:  eu stau la catedră şi eu îţi transmit informaţia. Informaţia circula din ambele sensuri, de aceea, cu cât eşti mai deschis, cu cât îl ascuți activ pe elevul pe care îl ai în faţă, cu cât vibrezi cu atât îl ajuți să se dezvolte. Nu îl judeca după personalitatea ta, fiecare este diferit. Poate îi place sau poate nu îi place materia ta, dar este obligaţia ta ca tu (profesor) să îl faci ( pe elev) să fie măcar interesat de ea.

Putem vorbi şi despre educaţia emoţională a profesorilor?

Ah, cu siguranţă. Şi emoţional, şi pe partea de jocuri şi pe partea de dezvoltare personală, în momentul  în care eşti profesor, mie mi se pare că modelezi cumva viaţa unui tânăr şi poţi să o distrugi sau poţi să o faci cea mai frumoasă, e un rol foarte important şi trebuie să îl conştientizezi. Nu eşti în clasă cu scopul de a da nişte informaţii sau pentru că ţie ţi-a plăcut să fii profesor. E mai mult decât atât, ești un doilea părinte, un spiriduş care îl ajuta.

Observ că ai foarte multă pasiune în direcţia asta.

Da, îmi aduc aminte că aveam 3 ani şi îmi aranjeam toate jucăriile în casă, pe canapea şi le predam.  Când am început să citesc, le citeam din cărţi şi notam idei tot timpul despre ce aş face eu când voi fi profesoară, am caiete întregi scrise cu idei.

Ţi-ai dori să ai vreodată o şcoală a ta?

Mi-ar plăcea, dar cred că m-ar îndepărta puţin de zona asta şi m-ar trece în zona birocratică şi de organizare, atunci răspunsul ar fi nu. Îmi place să construiesc centre, prefer să dau informaţia mai departe către alţii şi de fiecare dată să găsesc noi grupuri şi să le dezvolt decât să stau într-un singur loc pentru că atunci informația nu poate să ajungă la multă lume pentru a face diferența.

         Care ar fi planurile pentru viitor?

Vreau să predau cât mai multor copii bunele maniere, să fie un fenomen la nivelul ţării şi pe urmă să fie preluat  de la noi în alte ţări. Să fac o caravană a bunelor maniere şi să mergem din oraş în oraş. Să fie cât mai mulţi tineri încrezători în ei şi să avem mai  mulţi voluntari tineri. Să  fie câte un centru de bune maniere în fiecare oraş pentru că se poate. Le putem construi nişte intrumente de lucru standardizate pe care să le ofere şi altor tineri. Mi-ar plăcea foarte mult să colaborăm cu tot ce înseamnă consilii locale, primarii s.a. Ei încă nu ştiu cum să colaboreze cu ONG-urile, cum să te sprijine şi atunci te refuza, dar dacă şi lor le-ar fi mai clar cum să lucreze cu acest segment mai departe de un parteneriat în care apare frumos sigla, ceea  ce înseamnă 0 din punctul meu de vedere, atunci ai ajunge mai uşor în comunităţi.

De ce fel de ajutor ai avea nevoie acum pentru aceste planuri?

De oameni la fel de motivaţi ca mine. De oameni care să fie parte din schimbare; una este să zici „ah, trebuie să ne schimbăm” şi alta este să faci TU ceva. Fiecare dintre noi are o putere fantastică, dar ajungem  în chestia aia: „ah, în România nu se poate”. Ba se poate!  Dar trebuie să pui mâna să faci şi tu!

În final care ar fi mesajul pe care ai vrea să îl transmiţi lumii întregi?

Să vadă partea plină a paharului, să vadă ce e frumos în ei şi în ceilalţi, să pornească de la premisa aceasta. Să nu mai aud că România e cum e, să nu mai aud că tinerii sunt cum sunt. Tinerii sunt fantastici. Hai să vedem cum sunt cu adevărat şi să promovăm partea lor frumoasă. Televiziunile să preia proiectele frumoase. Dacă ei cred că au rating datorită ştirilor negative… demult s-a perimat ideea asta.