Într-o zi de septembrie în care căutam idei pentru noul an şcolar, am găsit o poveste. Era povestea lui “Nu pot”. O poveste deosebită, o activitate care am ştiut de la prima citire că va fi pe placul elevilor mei şi că va fi un bun punct de plecare în acest an nou în care avem nevoie de încrederea că nimic nu este imposibil. Avem multe de învăţat, multe par greu de rezolvat, dar trebuie să pornim la drum spunându-ne: “voi încerca şi voi reuşi!”. Acesta a fost gândul care m-a convins că trebuie să-mi implic elevii în derularea acestui proiect propus de Asociaţia pentru Educaţie, Formare Profesională şi Leadership – Rămas bun “Nu pot”, bun venit “Voi reuşi”.
Am pornit activitatea de la o discuţie legată de “neputinţele” noastre. Fiecare copil a scris apoi pe o hârtie lucruri pe care credea că nu le pot face. Am făcut şi eu acelaşi lucru. Le-am închis apoi într-o cutie… Nimeni nu ştia ce se va întâmpla în continuare cu acea cutie. Au început să întrebe şi să dea răspunsuri, idei: să o ascundem în dulap, să o aşezăm undeva, în clasă, să ne amintească de tot ce credem noi că nu vom reuşi să realizăm. Am propus altceva, urmărind ideea poveştii de la care pornise proiectul. Şi am confecţionat o… Cruce.
Au intuit repede continuarea activităţii noastre. Am ieşit în curtea şcolii, am făcut rost de o lopată şi l-am îngropat pe Nu pot! Pentru că din discuţia noastră reieşise clar că nu este adevărat, că nu există lucruri pe care să nu le putem face, doar lucruri mai grele, care uneori ne sperie. Dar suntem datori să încercăm de fiecare dată. Şi ce este mai frumos decât să poţi spune la final “Am reuşit!”!
Au trecut câteva luni de atunci, ne apropiem de sfârşitul primului semestru al clasei întâi. “Ne-am luptat” cu litere, cuvinte, cu spaţii care uneori păreau prea mici pentru a scrie acolo pentru prima dată o literă, cu şiruri de numere din ce în ce mai mari, cu tot felul de semne… Nimic nu a fost uşor. Dar a fost frumos. Şi ştiţi ce? În clasa noastră nu a mai existat “Nu pot”!
Scoala Anton Pann din Braila